Hey guys! Imi pare foarte rau ca nu am mai postat din mai, dar am fost retinut de multe alte probleme. Oricum, astazi postez al doilea capitol din Love Lasts Forever siii..sper sa va placa. Mentionez ca am scrise pana acum 22 de capitole structurate in 2 parti. Voi continua sa postez si sa scriu in acelasi timp si sper sa adun cat mai multe vizualizari ale blogului, dar si comentarii. Enjoy!

Love Lasts Forever

Chapter 2 – An Unwanted Reveal

Jay P.O.V.

Ce sarut…Ce imbratisare…Ce buze…Ce pasiune…Dar…Ceva e gresit… Opresc sarutul impingandu-l pe Chris usor. Imi deschid ochii si il gasesc pe Chris uitandu-se mirat la mine.

        -    Ce s-a intamplat? Am facut ceva gresit sau…

        -    Nu! Doar ca ce s-a intamplat intre noi, tot ce s-a intamplat, s-a petrecut mult prea repede. Mult prea repede.

        -    Adica?

        -    Ne-am sarutat dupa 2 ore dupa ce ne-am cunoscut. Si acum ne sarutam ca indragostitii in cabina femeii de serviciu! E ca si cum te cunosc de o eternitate, chiar daca te cunosc de o zi! Si nu stiu ce se intampla, dar eu vreau sa o luam pas cu pas. Incet.

Privirea sa dezamagita parca imi sfasie inima. De ce simt aceste lucruri pentru el? Deabia l-am cunoscut…

        -    Ok. O luam pas cu pas, zambeste el.

Ma uit prin incapere si observ 2 scaune mititele sub geamul prin care intra razele calde ale soarelui. Ma duc catre cel din dreapta si ma asez. Dupa cateva momente, Chris se aseaza pe cel din stanga. Ma uit, cred ca, pentru un minut la fata sa. Ochii sai minunati de un albastru pur, buzele roz si carnoase, gropitele din obrajii sai atunci cand imi zambeste. Seducator.

        -    Deci, care e povestea ta?, il intreb.

Pare nedumerit pentru o clipa, dar apoi zambeste si incepe sa-si insiruie viata.

        -    Pai, numele meu este Chris Daniels, sunt amabil si dragut din punctul meu de vedere…m-am mutat aici din cauza ca tatal meu a fost transferat aici. Este doctor. Lucreaza la spitalul central. Mama lucreaza la birou. Pot sa spun ca viata mea e cam anosta, dar sper din tot sufletul sa se schimbe in bine in viitor…ador catelusii! Am unul pe nume Parker. Am o sora mai mica. Are 9 ani. O cheama Susie. Imi plac…hmm…merele?...si imi mai place...de tine, spune el cu o sclipire in ochi. Acum tu. Care e povestea ta?

Povestea mea…

        -    Pai, numele meu complet este Jay Sanchez.

        -    Sanchez? Esti spaniol?

        -    Tatal meu are origini portugheze.

        -    Ooo! I like it! Hot!, spune el facandu-ma sa rosesc. Deci?

        -    Asa, mama este un avocat. Nu prea o vad in timpul saptamanii. Tatal meu a plecat si nu s-a mai intors cand aveam 1 an. Nu mi-l mai amintesc deloc. Nu l-am mai vazut niciodata de atunci. Nu am nicio sora sau frate. Si eu ador cainii, dar nu am niciunul. Mama nu ma lasa si nu as pune niciodata mana sa curat dupa el. Si…si mie imi place de tine, spun eu zambind.

        -    Atunci e bine.

        -    E bine, spun eu rasufland uitandu-ma pe fereastra.

        -    Am auzit ca esti popular.

        -    Da?

        -    Da, dar nu pari deloc…hmm..cum sunt popularii?

        -    Egoisti, superficiali, ipocriti…

        -    Da! Tu nu esti asa.

        -    Pai, chestia este ca eu am fost prieten cu Lucy si Nick de la scoala gimnaziala, iar atunci cand am ajuns la liceu, ei au devenit instant populari si chiar nu stiu de ce pentru ca ei sunt cam la fel ca mine, asa ca am devenit si eu popular.

        -    Asta explica toate. A fost surprinzator ca nu-ti plac petrecerile.

        -    Da, asta ma cam diferentiaza de Lucy si Nick.

        -    Cine sunt Lucy si Nick?

        -    Prietenii mei, iti fac cunostinta cu ei daca vrei. Dar te avertizez, s-ar putea sa devii popular.

        -    Nu vad problema.

        -    Eu o vad! Fetele o sa fuga dupa tine!, spun eu chiar iritat.

El incepe sa rada un pic, iar apoi isi ridica o spranceana.

        -    Deci ai fii gelos, huh?

        -    Poate, am spus eu mijindu-mi ochii.

        -    Atunci mergem in directia buna.

        -    Da.., spun rosind.

Il iau de mana si il scot pe hol.

        -    Ok, mai sunt doar cateva minute pana se termina ora. Ne vedem la pranz, ok? Iti fac cunostinta cu prietenii mei, ok?

        -    Ok, da sa te pup!

Inainte sa protestez, ii simt deja buzele ce emana o caldura puternica asupra buzelor mele reci. Sarutul dureaza 2 secunde, iar dupa ce se termina, el se intoarce si pleaca in alta directie. Ma incrunt si ma intorc si eu sa merg la dulapior. Cand ajung, calea imi este blocata de Lucia care imi arunca o privire horror.

        -    Oh, hey Lucia! Ce faci?

        -    Mhm, vinoooo!, tipa ea cu o privire suspicioasa.

Ma ia de brat si incepe sa ma traga pe hol. Nu pot sa ma smucesc din stransura ei deloc. Puternica… Intram in baia pentru handicapati. Oh…miscare inteligenta. Mereu cand e ceva sa vorbim, mergem in baia handicapatilor pentru ca nu e niciun handicapat la noi la scoala, deci baia e intotdeauna goala.

       -    Deci, de ce am venit aici, spun eu frecandu-mi mana.

       -    Cred ca ai ceva sa-mi spui, domnule Sanchez!

       -    Ce as putea sa tin secret fata de tine?

       -    Ohoooo! Ceva chiar foarte important!

       -    Ce?

       -    Cred ca ai uitat ca si eu am avut liber de la ora. Am putut sa ma plimb pe holuri. Si pe holuri se intampla multe chestii interesante. Chiar foarte interesante.

       -    Cum ar fi?

       -    Oh, cosuri de gunoi dand pe afara, podele nespalate…si tu cu Chris!

       -    Pai doar nu credeai ca merg sa vorbesc cu el fara el, nu?

       -    Mie nu mi se parea ca vorbeai cu el!, pufneste ea.

       -    Dar ce faceam? Il calaream?

       -    Cred ca mai aveai un pic si asta faceai, spune ea taios.

       -    Oh…sper ca n-ai vazut…

       -    Oh ba da, am vazut!, spune ea in acelasi ton taios. Deci, ai ceva sa-mi spui?

Ma uit la ea si imi dau seama ca e serioasa. Ma uit in fiecare coltisor al baii sa vad daca e cineva acolo. Nu este nimeni, asa ca ma intorc la Lucia.

       -    Ok, sunt gay Lucia. Si m-am intalinit cu Chris la petrecerea de aseara. Si imi place de el. Mult.

       -    Sa stii ca aratati asa de draguti impreuna, spune ea dulce dintr-o data.

       -    Wow, ce schimbare de atitudine…asa dintr-o data!

       -     Vroiam sa spui tu, nu eu.

       -    Ah ok, deci esti ok cu asta, da?

       -    Da mai, cum sa nu? Pana la urma esti prietenul meu, cum nu as putea sa te accept?

       -    Merci! Dar sa nu mai spui la nimeni, nici macar lui Tyler.

       -    Lucy si Nick stiu?

       -    Nu. Si mi-e frica sa le spun. Daca ma resping?

       -    Daca sunt prietenii tai adevarati, nu din interes, nu te vor respinge, mai ales ca sunteti prieteni, de cand? De 10 ani, nu?

       -    Da…

       -    Atunci nu ai de ce sa-ti fie frica.

       -    Nu stiu…

       -    Of…o sa fie bine, a spus ea imbratisandu-ma.
      -    Sper…, am spus eu rasufland.

Ok..deci acesta este al doilea capitol din poveste..v-a placut? Lasati comentarii cu parerile    voastre in timp ce ascultati melodia mea favorita in acest moment. Va pup! :D 

  

                  - Limoncito