Hello guys! Este 2 septembrie. Mai sunt 2 saptamani pana la scoala si ma simt...ciudat. Voi avea colegi noi. Ii stiu pe unii dintre ei. Unii de treaba...altii ingamfati, dar nu conteaza. Important este sa-mi vad de oile mele, nu-i asa? :D 

Urmeaza capitolul 9 din Love Lasts Forever. Sper sa va placa...si..ca intotdeauna - Enjoy!

Love Lasts Forever

Chapter 9 – It’s All Messed Up

Jay P.O.V.

Ies impreuna cu Tyler si Lucy din cantina mergand catre dulapioarele noastre. Chris deja plecase catre ora de desen. Clasa este in cealalta parte a scolii. Dupa ce imi iau cartea de geografie pentru urmatoarea ora, o vad pe Lucia trecand pe langa noi parand fericita.

        -    Lucia!, strig eu captandu-i atentia. Vino putin!

Incepe sa se indrepte catre noi cu pasii ei la fel de marunti ca intotdeauna.

        -    Ce faceti?, intreaba ea.

        -    Suntem bine, dar suntem ingrijorati pentru tine, sa stii…, spun eu.

Se uita la Tyler, apoi iar la mine scuturand din cap.

        -    Nu-mi vine sa cred ca l-ai bagat si pe Jay in treaba asta, Tyler! Ce naiba?, strig ea.

        -    Lucia, nimeni nu m-a bagat in nimic. Si eu cred ca poate ai facut o greseala.

        -    Nu am facut nicio greseala, ok? Si pana la urma prietenii n-ar trebui sa-si sustina prietenii? Eu nu va vad felicitandu-ma.

        -    Nu ne intelege gresit…suntem bucurosi pentru tine si Jason, doar ca toata lumea stie cum este el, pana si tu o stii, spun eu.

        -    Doamne…terminati! S-a schimbat, el mi-a spus. Dupa Bianca…s-a schimbat!

        -    N-ai de unde sa stii! Poate sa minta, stiai?, spune Tyler.

        -    Tyler! Sa stii ca si eu pot spune multe chestii despre noua ta relatie, oh, asa de frumoasa!

        -    Adica?, intreaba el confuz.

        -    Cred ca a fost si inca este o greseala!

Lucy pufneste.

        -    Tyler?, striga ea parca asteptand de la el vreo replica contra Luciei.

        -    Si mai cred ca Lucy se foloseste de tine!

        -    Lucia, gata…, incerc eu s-o calmez.

        -    Se foloseste de tine! Se foloseste de tine ca sa ia note mai mari! Si tu esti orb ca sa nu vezi asta!

        -    Tyler?, striga iar Lucy.

Chiar atunci clopotelul suna.

        -    Si va rog! Poate am facut o greseala, poate nu…dar este viata mea! Si daca nu aveti de gand sa va comportati ca niste prieteni adevarati, atunci nu aveti ce cauta in ea!, striga ea plecand de langa noi cu pasi repezi.

        -    Doamne…, spun eu sprijinindu-ma de perete.

        -    Ce a fost asta?, striga Lucy. Chiar nu ai putut zice nimic?

        -    Nu pot purta discutia asta acum, ok?, spune el.

        -    Mai si pleci? Serios?, intreaba ea suparata in timp ce el se intoarce deja cu spatele la ea.

        -    Trebuie sa plec! Vorbim dupa ore!, striga el deja la jumatatea holului alergand.

Lucy se intoarce catre mine rasufland profund si sprijinindu-se si ea de perete.

        -    Cate probleme…, spun eu incet.

        -    Cum poate?, intreaba ea.

        -    Of…

        -    Adica nu poate veni si el cu o replica la rautatile alea?, intreaba ea.

        -    Lucy…nu vreau sa te superi pe mine acum, dar si eu cred la fel ca Lucia.

        -    Serios?!, strig ea in gura mare.

        -    Da…

Se ridica si pleaca furioasa bombanind ceva in legea ei.

Lucy P.O.V.

Cum poate face asta? Serios? Este Lucia mai importanta decat mine? Se pare ca nu stiam… Pana si Jay crede ca-l folosesc. Poate si Tyler crede ca-l folosesc…Asta este super…Nici macar nu l-am gasit la dulapiorul lui dupa ore…

Decid sa merg in parc, asa ca iata-ma plimbandu-ma pe alei laturalnice vrand liniste…doar liniste… Ma asez pe o banca la umbra unui stejar batran.

Peste vreo cateva minute, vad un baiat venind pe alee in pas de jogging. Par saten aranjat, maiou alb, pantaloni scurti albastri cu castile in urechi. Cum se apropia din ce in ce mai tare stiam ca este Nick. Trece prin fata mea fara macar sa ma observe, asa ca ma ridic, imi iau geanta si incep sa fug dupa el strigand dupa el, fara niciun folos, probabil are muzica data la maximum.

Il ajung in cele din urma si ii trag un pumn in umar, iar apoi se opreste, isi da jos castile si se uita la mine cu cea mai rea privire posibila.

        -    Ce vrei, Lucy?, intreaba el aspru.

        -    Aha, deci m-ai vazut!, spun eu ridicand un deget ca sa astepte pana imi trag respiratia.

Ma aplec si incerc sa respir normal.

        -    Eu plec…

        -    Stai!, strig eu ridicandu-ma. Trebuie sa vorbim! Neaparat! Si daca nu vrei sa vorbim, atunci o sa te urmaresc si probabil o sa mor de prea mult exercitiu fizic, asa ca tu o sa ajungi la inchisoare pentru ca nu ai vrut sa vorbesti cu mine, asa ca trebuie sa vorbesti cu mine!

Ramane total indiferent.

        -    Bine, vorbim!, spune el in acelasi ton dur.

        -    Pfiuu, chiar nu vroiam sa mor…, spun eu asezandu-ma pe o banca fiind urmata de el.

        -    Despre ce vrei sa vorbim?

        -    Despre Jay…si despre faptul ca nu mai dai niciun semn de viata! Pun pariu ca toata faza cu “sunt bolnav” a fost falsa, doar ca sa nu te mai vezi cu noi.

        -    Si ce daca asa a fost? Am avut nevoie de niste timp de gandit.

        -    Si la ce concluzie ai ajuns dupa ganditul acesta? Sa nu mai vorbesti cu noi? Sa ne ignori cand treci alergand pe langa noi in parc? Pentru ca asta este pur si simplu patetic si pueril.

        -    Am inceput sa vorbim academic?

        -    E de cand am inceput sa stau mai mult cu Tyler.

        -    Si de ce ai face asta?

        -    Oh…suntem impreuna.

        -    Tu si cu Tyler? Tyler Ridgeway? Tocilarul? Ce te-a apucat?

        -    Da, Tyler! Si termina!

        -    Cum te poti injosi asa? Pun pariu ca ai vreun interes sau ceva de genul!, a spus el zambind meschin.

        -    De ce credeti toti asta?

        -    Aha, deci toti credem asta, huh? Inteleg…

        -    Oh God…deci, ce ai de gand sa faci cu Jay?

        -    Nimic…

        -    Nu poti sa nu faci nimic! Vrei pur si simplu sa renunti la tot? Si nu vei renunta numai la el, ci si la celelalte persoane, pentru ca ele sunt de partea sa!

        -    Ce pot sa fac? Nu pot fi la fel in preajma sa! Este alt om!

        -    Nu este alt om! Este Jay! Jay al nostru! Acelasi Jay! Si daca ai fi ramas si daca l-ai fi sustinut, atunci poate ai fi stiut si tu asta. Daca l-ai fi sustinut, atunci nu s-ar mai gandi la tine in fiecare zi! Daca l-ai fi sustinut, atunci nu ai fi personajul negativ in povestea asta prosteasca care este un mare nesimtit! Asa ca, gandeste-te bine ce e mai bine sa faci! Sa ramai izolat de prietenii tai sau sa fii uitat in cateva luni?, tip eu tot timpul apoi ma ridic si plec.

 *A doua zi in parcarea scolii*

Ies din masina si sunt imediat intampinat de Tyler.

        -    Hey…, spune el.

Ma uit in alta parte fara sa raspund, apoi ma intorc catre el.

        -    Inteleg! Inteleg ca prietenia ta cu Lucia este foarte stransa si cateodata ma gandesc ca ti-ar fi mai bine cu ea, dar esti cu mine! Si daca esti cu mine, trebuie sa-mi iei apararea!

        -    Chiar daca poate ce se spune este adevarat?

        -    Ce?

        -    Ma gandesc…de ce a inceput totul de cand facem meditatii?

        -    S-a nimerit…

        -    Sau poate ti-ai gasit un prost care sa-ti faca temele!, tipa el.

        -    Stii ca nu e adevarat!

        -    Chiar stiu, Lucy? Chiar stiu? 

        -    Nu inteleg de ce ai atat de multe indoieli!

        -    Nu crezi ca sunt cam prea multe coincidente?

        -    Sunt! Si ce daca?

        -    Cata nonsalanta! Nu credeam ca esti asa, Lucy!

        -    Daca ai asa de multe remuscari, atunci nici macar nu trebuia sa incepem aceasta relatie!

        -    Poate nu trebuia!, striga el si mai tare facandu-ma sa tremur.

        -    Tyler?, spun eu gentil luandu-l de mana dupa cateva momente de tacere.

        -    Nu!, striga smucindu-si mana si plecand.

Acesta a fost capitolul. Pareeeeri! Multe! Lasati comentarii! :) Va pup cu mare mare drag si caldura pentru ca va trebuie. Nu-i asa? Brrr...

- Limoncito