Hey, dragi cititori! Astazi incerc sa trec peste faptul ca nu am niciun comentariu...aham...da, cu voi vorbesc..cititorilor! :) 
Am postat ieri cateva poze pe Facebook si, ca de obicei, am pus multe...multe...multe descrieri gen: "Nu pot trai fara tine". No..ce sa fac daca sunt un romantic incurabil? 

Oricum, am fost surprins...foarte surprins...cand mama a venit la mine in camera si m-a intrebat: "Mai..nu-mi spune ca esti indragostit!". Si m-am enervat. E cel mai enervant lucru..pentru mine cel putin. 

Adica, carei persoane pe lumea asta ii place ca parintii ei sa se bage tot timpul in viata personala? Well..eu detest lucrul asta. Si nici nu scap de el..adica se intampla cam de vreo 2-3 ori pe zi. 

Daca ar fi dupa cum crede mama, atunci eu ar trebui sa fiu implicat intr-o relatie care tine de 2 ani (!!!!!!!) cu o FATA!!! Adica...na..nu o pot invinui. Nu stie despre mine..si nici nu planuiesc sa-i spun in viitorul apropiat...dar ar putea macar sa se abtina. Sa ma lase in voia mea sa fiu cu cine vreau eu sa fiu. 

Incerc sa trec peste toate apropo-urile si pana acum am reusit...dar acum ca ea "stie" ca sunt indragostit...nu stiu ce replici imi mai pregateste.

Daca aveti vreo parere despre situatia mea sau daca aveti vreun sfat pe care vreti sa mi-l dati, atunci simtiti-va liberi sa comentati. :D

Buuuun...acum vine partea fuuun. Capitolul 10 din Love Lasts Forever. Sper sa va placa! Siii..enjoy! :D

Love Lasts Forever

Chapter 10 – The Truth Hurts

Jay P.O.V.

Intru impreuna cu Chris in cantina indreptandu-ne catre bufetul cu mancare.

       -    Oh…sa vezi ce discutie am avut cu mama, spun eu gesticuland.

       -    Ce?, intreaba el zambind.

       -    M-a intrebat daca am pe cineva. Si m-am gandit: “Nu m-a intrebat daca sunt cu vreo fata, asa ca voi spune da”, spun eu.

       -    Asa..

       -    Si am spus da, apoi a inceput interogatoriul cu intrebari de genul: “E frumoasa?” sau “Ce culoare are parul ei?”.

       -    Si ce i-ai spus?, intreaba el amuzat.

       -    Am spus: “da” si “saten”, spun eu rusinat facandu-l pe Chris sa rada.

       -    Jay..trebuie sa-i spui, spune el devenind serios dintr-o data.

       -    Nu sunt pregatit. Deloc…Eu vreau sa-i spun, dar pur si simplu nu pot. Mai astept un pic.

       -    Trebuie sa-i spui pana incepi facultatea.

       -    Da…Apropo de facultate. Unde vrei sa mergi?, intreb eu ajungand la bufet luandu-mi o tava.

       -    Pai, cred ca Facultatea de Arte din Los Angeles, zambeste el.

       -    Serios?, intreb eu ramanand masca uitandu-ma la el cu ochii mari.

       -    Da! Tu?, intreaba el entuziasmat.

       -    Facultatea de Arhitectura… 

       -    Oh, din San Francisco…destul de aproape de L.A., spune el asezandu-si pe farfurie niste salata.

       -    Nu…Seattle…

       -    Seattle??, pufneste el. E la o distanta de 8 ore cu avionul si mai mult de 12 cu masina!

       -    Stiu, dar e mai buna decat cea din San Francisco!, spun eu incruntandu-ma.

Chris isi ridica tava cu mancare in acelasi timp cu mine si merg impreuna cu el catre masa noastra obisnuita, la care este asezata doar o Lucy aparent deprimata. Oricum, faptul ca Lucia nu era prezenta nu era o prea mare surpriza.

Chris isi tranteste tava pe masa, trezind-o pe Lucy parca dintr-un somn adanc. Ma asez in dreapta ei, Chris fiind in fata mea.

       -    Adica, nu este nicio problema, nu? Putem sa ne sunam unul pe celalalt in fiecare zi, spun eu increzator.

       -    Da, dar nu va fi la fel. O sa-mi fie foarte dor de tine, spune el jucandu-se cu piureul de cartofi.

       -    Si crezi ca mie n-o sa-mi fie?, am spus eu asezandu-mi mana peste a lui. O sa trecem peste asta. Trebuie si o sa si reusim, ok?, spun eu incurajandu-l.

       -    Ok…, spune el uitandu-se in ochii mei.

Cat de mult vreau sa ma intind peste masa si sa ii sarut buzele acelea asa de dulci, dar nu pot. Toata lumea probabil ar fi probabil moarta de soc dupa aceea. Ma gandesc sa tin secret totul pana ajung la facultate. Doar pana atunci.

Imi iau mana de peste a lui si incep sa mananc. Ma uit putin la Lucy care chiar parea moarta. Poate nu de soc…dar moarta. Sta cu capul indreptat in jos uitandu-se incontinuu la tava ei care are putina dar destula mancare pentru ea. Ceva este cu siguranta in neregula.

       -    Lucy, ce s-a intamplat?, intreb ingrijorat.

Isi ridica capul si ii putut vedea ochii. Complet rosii. Pot observa si rochia umezita de la lacrimi, presupun.

       -    Lucy…, spun eu scotand un servetel uscat sa-i sterg lacrimile. Ce s-a intamplat?

       -    Tyler…, spune ea luandu-mi servetelul si incepand sa se stearga singura.

       -    Ce e cu el? Chiar…el unde este?

       -    Acolo, la masa aia, spune ea aratand cu degetul catre el.

M-am uitat in acea directie si l-am vazut mancand de zor cu castile in urechi, dansand din umeri pe ritmul muzicii.

       -    De ce nu sta cu noi?, intreaba Chris.

       -    Pentru ca s-a despartit de mine!, spune ea, inca cateva picaturi scurgandu-se pe fata ei.

       -    Ce??, strig eu. De ce?

       -    Se pare ca a crezut ce a spus Lucia!

       -    Ce a spus Lucia?, intreaba Chris.

       -    Ca Lucy este cu Tyler doar pentru ca vrea sa ia note bune la scoala. Adica, il foloseste, spun eu.

       -    M-am enervat ca are prea mult indoieli si am spus ca poate era mai bine sa nu fi inceput relatia cu el si el m-a aprobat. Apoi a plecat…, spune ea uitandu-se in continuare la tava ei.

       -    Chiar crezi asta? Ca nu trebuia sa incepeti relatia voastra?

       -    Nu! Desigur ca nu! Si uite-l acum pe el. Mananca bine mersi. Parca nimic nu s-a intamplat dimineata asta!

Ma uit din nou la Tyler, apoi din nou la Lucy si imediat imi dau seama ca Lucy nu se preface.

Ma ridic de la masa si ma indrept catre masa unde Tyler sta. Fara sa-mi pese de nimeni, bat cu pumnul zgomotos in masa sa, facandu-l sa tresara si sa se uite la mine surprins, mai apoi scotandu-si castile din urechi.

       -    Daca tu crezi ca poti rani pe cineva, iar mai apoi acea persoana sa fie bine merci, esti un mare dobitoc! Termina cu prejudecatile! Gandeste-te bine pe cine sa crezi si de ce!, strig, apoi, dupa ce  termin, ma intorc si ma asez inapoi la locul meu.

       -    Merci…, imi spune Lucy cu ochii tot de un rosu aprins.

Lucy P.O.V.

Stand pe o banca din parc plangand. Asa am ajuns. Stand pe o banca in parc uitandu-ma la vrabiile din copaci. Simt ca cineva se aseaza langa mine. Ma uit sa vad cine e si imediat ma intorc cu capul in alta parte sa-mi sterg lacrimile, apoi ma intorc inapoi catre el.

       -    Tyler…hey…, spun eu soptit.

       -    Hey…, spune el cu ochii tristi.

O tacere mormantala cuprinde locul unde stam. Ma joc cu degetele. Imi verific telefonul din cand in cand fara niciun motiv.

Au trecut deja 10 minute si nu a spus nimic. Poate doar s-a asezat pe o banca in parc. Dar de ce tocmai langa mine?

       -    Lucy…te cred, spune el uitandu-se la mine. 

       -    Ma crezi…ca…

       -    Ca nu ai incercat niciodata sa te folosesti de mine.

       -    Da?, intreb eu increzatoare.

       -    Da, dar…

Mereu trebuie sa fie un dar…

       -    Dar am decis ca nu pot continua relatia noastra. Se apropie BAC-ul si imi trebuie mult timp sa invat si sa exersez.

       -    Dar…putem sa facem asta impreuna. Putem sa ne ajutam reciproc, spun eu luandu-l de mana.

       -    Nu.., spune el luandu-si mana din a mea. Ma descurc mai bine cand fac chestiile astea singur, plus ca nu am nevoie de vreo distragere.

       -    Nu pot sa cred, spun eu uitandu-ma catre lacul din fata noastra.

       -    Trebuie sa plec…Imi pare rau, Lucy..Pa!

Se ridica si pleaca. Numai asta a facut in ultima vreme. Rasuflu profund si aud telefonul sunand. Raspund.

       -    Tyler?, strig eu.

       -    Hmm..nu..sunt Jay. Stii ca poti vedea cine te suna, nu?

       -    Da…stiu..

       -    Ce faci?

       -    Sunt in parc.

       -    In parc? Parca nu-ti placeau parcurile. Macar puteai sa-mi spui si mie ca mergi, veneam si eu cu tine.

       -    Tyler s-a asezat langa mine.

       -    Serios? Si ce a zis?

       -    Ca ma crede ca nu l-am folosit, dar tot se desparte de mine pentru ca nu are nevoie de vreo distragere cand va trebui sa invete pentru BAC.

       -    Ce prostiieee!, strig el. E prost, sau ce? Cred ca are o problema cam mare……Oh..scuze, ma suna altcineva. Te sun imediat.

       -    Ok…

Inchid telefonul si continui sa ma uit la lac pana cand suna din nou.

       -    Alo?

       -    Lucy, vino repede la spital! Nick a fost implicat intr-un accident!,  striga el la telefon.

       -    Ce??, strig eu ridicandu-ma si incepand sa merg catre masina. Ce s-a intamplat? De unde stii?

       -    M-a sunat o colega de a noastra a carei mama e doctor. S-a urcat la volan beat si a intrat mai apoi intr-un copac.

       -    Doamne! Hai ca acum plec din parc!

       -    Ok! Pa!

       -    Pa!, spun si inchid telefonul, urcand in masina.

Jason P.O.V.

Este vineri, asa ca trebuit sa merg la cumparaturi. Nu am vrut sa merg singur, asa ca am luat-o si pe Lucia cu mine. Totul parca este perfect cu ea. E o fata complet diferita decat celelalte cu care am mai fost.

Dupa vreo 15 minute, ajungem la raionul de branzeturi. Vreau sa cumpar felul de cascaval care il cumpar intotdeauna, dar Lucia imi spune ca exista un fel mai bun si mai ieftin. Chiar cand vreau sa o sarut, imi aud numele strigat. Imi intorc capul si il vad pe Curtis.

       -    Jason! Ce mai faci?, striga el cat sa atraga atentia fiecarui om din magazin venind catre mine si Lucia.

       -    Oh..Curtis..Eu sunt bine. Tu?, intreb dand mana cu el. 

       -    Excelent! Ca intotdeauna, doar ma stii.

Ma uit la Lucia.

       -    Ea este Lucia, iubita mea.

       -    Ma bucur sa te cunosc, spune el pupandu-i mana.

       -    Lucia, el este Curtis, varul meu primar.

       -    Nu numai atat! Ci si unul dintre miile de prieteni buni ai lui Jason. Nu-i asa fratioare?

       -    Da…sigur.., spun eu zambind fals.

       -    Nu te-am mai vazut de mult, frate. Din clasa a 10-a. La petrecerea aia.

       -    Te referi la petrecerea unde practic mi-ai furat iubita? Da…acolo.

       -    Heii, am stabilit ca nimeni nu ramane suparat! Oricum, erai cu ea deabia de 2 saptamani si felul cum va intalniseti…oribil! Adica, ce baiat ii spune unei fete “Esti combinatia perfecta intre sexy si draguta”? Oricum, nu pot zice ca nu a mers replica asta! Cu fiecare fata…

Ma uit la Lucia, care este intr-o stare de soc uriasa, in timp ce lui Curtis ii suna telefonul.

       -    Hey, eu plec! Mi-a parut foarte bine te revad, frate si sa-ti cunosc fata! Saluuuut!, spune el si pleaca.

       -    Lucia, pot explica.

       -    Nu pot sa cred… Chiar asa de proasta sunt?, intreaba ea departandu-se de mine, mai apoi incepand sa fuga.

       -     Lucia!

Incep sa fug dupa ea, dar dupa ce dau coltul raionului nu o mai vad. Nicaieri. Parca s-a evaporat. Ma sprijin de un perete si ma las in jos. Eu sunt un mare prost..

Ok..deci acesta a fost capitolul. V-a placut? Lasati comentarii cu parerile voastre. :D

- Limoncito